Consiliul Județean Neamț își alege cei doi vicepreședinți

Dorin-Constantin Apetri
Dorin-Constantin Apetri (AUR)

Ultima oră.Amendamentul celor de la AUR a fost retras. Semn că alianțele viitoare funcționează.

Știre inițială. Un proiect ce suplimentează ordinea de zi a ședinței de astăzi, 30 ianuarie, a Consiliului Județean Neamț vizează alegerea celor doi vicepreședinți, semn că negocierile politice pe această temă s-au încheiat.

Din partea PSD Neamț a fost propus Ion Asaftei, fostul președinte interimar și vicepreședinte al CJ Neamț de două ori, în timp ce PNL-ul a propus-o pe Mihaela Isciuc. Propunerile au fost făcute chiar de președintele CJ Neamț, Daniel Harpa.

Surpriza a venit din partea consilierilor județeni AUR care au dorit să facă și ei o propunere, pe Dorin-Constantin Apetri. Secretarul general al județului, Daniela Soroceanu, le-a atras atenția că trebuie să facă un amendament scris la proiect, care trebuie să fie aprobat de Comisia Juridică. Așadar, ședința s-a suspendat pentru rezolvarea acestor chestiuni procedurale, urmând să fie reluată după aceea, când se va trece la exprimarea votului secret de către cei 31 de consilieri județeni prezenți și președintele CJ Neamț.

Absentează consilierii județeni Ciprian Istrate (PSD), George Lazăr și Valentin Stavarache (PNL), ultimul cel mai probabil este nemulțumit de propunerea făcută de partid, în urma unui vot politic dat într-o ședință de lucru a PNL Neamț.

Vom reveni cu rezultatul votului și alte detalii.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Știre actualizată. Botoșani. Explozie și incendiu la un poligon de muniție. Două persoane rănite

Actualizare: Cei doi militari răniți grav în urma exploziei...

Minoră, cercetată penal după ce a fost prinsă cu un dispozitiv cu șocuri electrice la Zilele Orașului Roman

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului...

Incendiu în zona La Caiace din Piatra Neamț

Actualizare: Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, alarma a...