Zilele Comunei Vânători, ediţia a VIII-a

vanatori neamt 2012

Duminică, 18 august vor avea loc manifestările dedicate celei de-a VIII-a ediție a Zilelor Comunei Vânători, intitulate „Joc și voie bună în Ținutul Zimbrului”. Deschiderea oficială va avea loc la orele 13, printr-o prezentare a invitaților, cum ar fi anticarul ieșean Dumitru Grumăzescu, membri ai Forumului Montan Neamț, membri ai Asociației de Turism „Valea Ozanei” și ai Asociației „În Munții Neamțului”, lansări de carte, sărbătorirea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie, sărbătorirea celor născuți în 2013 și premierea elevilor cu merite deosebite din comună. În cadrul programului artistic, locuitorii din Vânători Neamţ și oaspeții comunei se vor delecta cu cântece ale Corului „Vânătorii lui Ștefan cel Mare” din Vânători, ale Corului Schitului „Vovidenia”, ale Grupului Folcloric „Șezătoarea”, cât și cântece pentru cei mici interpretate de Trupa „Minnie Girls”, Trupa „Forever”, dar și un moment de paradă a modei. Printre artiștii consacrați prezenți la Zilele Comunei Vânători, amintim pe Anastasia Lazariuc, Trupa Alb și Negru, Simona Nae sau Trupa Alesis. Primarul comunei Vânători, Maria-Adriana Petrariu, invită pe toți locuitorii, dar și pe cei din împrejurimi, să participe la aceste manifestări. „Aceste manifestări de duminică sunt dedicate în special vânătorenilor, dar nu în ultimul rând talentelor locale. În comuna noastră avem mulți copii și tineri talentați, iar această realitate mă obligă să-i promovez, să-i ajut să-și croiască un viitor. De asemenea, vom premia și elevii cu rezultate deosebite la învățătură, printre care și o elevă care a luat nota 10 la examenul de capacitate. Poate nu e suficient ceea ce le oferim raportat la rezultatele lor, dar din puținul nostru ne-am străduit să-i încurajăm așa cum am putut. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și se implică în organizarea acestor manifestări și așteptăm pe toată lumea să ne calce pragul comunei pentru a uita măcar pentru o zi de griji și probleme”, a declarat Adriana Petrariu, primarul Comunei Vânători. (C.T. STURZU)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...