Vremea amnistiei fiscale – bonificație de 3% și pentru buni-platnici

Vremea amnistiei fiscale – bonificație de 3% și pentru buni-platniciLa începutul ședinței de guvern de luni, 2 septembrie, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că urmează să fie publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, un act normativ de amnistie fiscală pentru persoanele fizice și firmele care au datorii la stat. Aceștia vor scăpa de toate dobânzile și penalitățile dacă plătesc restanțele până în 25 noiembrie, conform proiectului pregătit de Ministerul Finanțelor.

„Azi va fi pus în transparență publică și actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzile și penalitățile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanțe până pe 25 noiembrie”, a declarat Ciolacu, la începutul ședinței.

Este și o modalitate prin care vor fi răsplătiți „contribuabilii corecți cu taxele la zi”, care vor primi o bonificație de 3%, deci plătesc mai puțin către stat.

Potrivit proiectului, persoanele fizice cu datorii la stat vor putea beneficia, dacă aleg să plătească, de ștergerea a 50% din datoria principală și a 100% din accesorii (dobânzi și penalități), dacă datoria lor este de până la 5.000 de lei. Dacă datoria este de peste 5.000 de lei, vor putea beneficia de ștergerea a 25% din datoria principală și a 100% din accesorii.

Ministerul Finanțelor vizează să încaseze 7,5 miliarde de lei de la persoanele juridice, urmând ca la persoanele fizice impactul să fie calculat în perioada următoare. Aceasta în contextul în care statul are nevoie urgentă de bani la buget, deficitul depășind deja 4% din PIB și există predicții că ar putea trece de 7% până la finalul acestui an.

Măsurile au fost agreate în ședința coaliției de săptămâna trecută și vor fi incluse într-o ordonanță de urgență ce va fi aprobată astăzi, 2 septembrie.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o...

Suceava. Autoturism căzut în Râul Sadău. Un tânăr a ajuns la spital

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a...

FOTO Elevii din Roman au dat startul concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Elevii din județul Neamț sunt implicați, în aceste zile,...

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...