FOTO. Neamț: un tânăr și-a pierdut viața din cauza vitezei

O tragedie a avut loc sâmbătă seara, 10 august, pe un drum comunal din satul Pietrosu, comuna Oniceni. Din primele informații, se pare că autoturismul condus de un tânăr, ce gonea cu viteză, a ieșit în câmp și s-a răsturnat.FOTO. Neamț: un tânăr și-a pierdut viața din cauza vitezei

În urma impactului devastator, tânărul în vârstă de 22 ani, din localitate, și-a pierdut viața.

„La data de 10 august a.c., în jurul orelor 16:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DC 75, în localitatea Pietrosu.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 22 de ani conducea un autoturism pe DC 75, în localitatea Pietrosu, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și ar fi pierdut controlul asupra direcției, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se.FOTO. Neamț: un tânăr și-a pierdut viața din cauza vitezei

Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul tânărului de 22 de ani, din localitatea Pietrosu.

Polițiștii vor continua cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat agent principal Andreea Atomei, reprezentantul IPJ Neamț.

ZCH

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Armata obligatorie se adaugă la vechime, dar fără beneficiile muncii în condiții speciale 

Discuțiile legate de introducerea perioadei serviciului militar obligatoriu la...

Bărbat reținut după un conflict izbucnit într-o stație de carburant din Roman

Scene tensionate într-o stație de carburant din municipiul Roman,...

Noua lege a salarizării nemulțumește grefierii – sindicaliștii stabilesc ce forme de protest vor adopta

Proiectul legii salarizării nu este pe placul personalului auxiliar...

COD GALBEN Averse torențiale și descărcări electrice în toate județele Regiunii Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează averse torențiale și...

Cumpărarea vechimii pentru pensie, mai scumpă de la 1 iulie

Completarea stagiului de cotizare pentru pensie, prin cumpărarea vechimii...