Dator cu 25.000 lei pentru lovirea unui polițist

Un bărbat din Roznov a fost obligat de judecători să-i achite unui polițist 25.000 lei după ce l-a lovit și i-a provocat leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. Prin aceeași sentință localnicul a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, fiind găsit vinovat de comiterea infracțiunii de ultraj. El trebuie să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității și are de respectat o serie întreagă de obligații pentru a nu ajunge după gratii.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 alin. (1) și (4) Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situația în care, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile impuse, precum și în situația săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în interiorul termenului de supraveghere”, conform instanței. Decizia Judecătoriei Piatra Neamț nu este definitivă.

Dator cu 25.000 lei pentru lovirea unui polițistFapta a avut loc pe 14 martie, când un apel la numărul unic de urgență 112 anunța faptul că bărbatul își agresa soția. La locuința suspectului au mers doi agenți de poliție de la Roznov care au constat că cele reclamate se confirmă. Simultan femeia agresată de soț a susținut că vrea să depună plângere și să se emită un ordin de protecție provizoriu. În acel moment acuzatul a devenit violent și după ce a adresat jigniri s-a îndreptat către unul dintre agenți pe care l-a lovit cu pumnul în față. Din impact omul legii s-a dezechilibrat și a căzut la pământ, moment în care a fost lovit din nou de acuzat.

A fost imobilizat, reținut și ulterior a fost arestat preventiv pentru o vreme, până la 25 mai. În fața judecătorilor și-a recunoscut fapta pentru a obține beneficiul legii, reducerea pedepsei cu o treime. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Botoșani. Tragedie în comuna Ripiceni – un bărbat a murit carbonizat

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Ripiceni,...