Tragedie la Izvorul-Muntelui. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața după ce a căzut de la înălțime în pârâu

Tragedie la Izvorul-Muntelui. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața după ce a căzut de la înălțime în pârâuO tragedie s-a petrecut marți seară, 11 iunie, pe traseul Durău-Izvorul Muntelui, unde un tânăr motociclist din Sibiu și-a găsit sfârșitul. Acesta, în vârstă de 35 de ani, se afla într-un grup de motocicliști plecați încă din data de 9 iunie pe un traseu de la Timișoara către Lacul Roșu.

Aseară, în jurul orei 20:00 grupul din care făcea parte a constatat că tânărul lipsește, l-a apelat în repetate rânduri pe telefonul mobil și în cele din urmă a anunțat poliția. După ample cercetări și căutări cu o mare desfășurare de forțe – polițiști, jandarmi, salvamontiști, pompieri și voluntari, trupul neînsuflețit a fost descoperit în albia pârâului Izvorul Muntelui.

„În perioada 11-12 iunie a.c., atât pe timpul nopții cât și ziua, au fost desfășurate căutări pe o distanță de aproximativ 30 de km, nefiind identificate indicii cu privire la dispariția acestuia.Tragedie la Izvorul-Muntelui. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața după ce a căzut de la înălțime în pârâu

La data de 12 iunie a.c., în apropierea Parcul Național Ceahlău, la o diferență de nivel de aproximativ 4 metri, a fost identificată persoana căutată.

Din nefericire aceasta nu prezenta semne vitale.Tragedie la Izvorul-Muntelui. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața după ce a căzut de la înălțime în pârâu

Urmare a cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, într-o zonă de drum în pantă și cu succesiune de curbe, bărbatul în vârstă de 35 de ani, din Sibiu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, plonjând în albia pârâului Izvorul Muntelui.Tragedie la Izvorul-Muntelui. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața după ce a căzut de la înălțime în pârâu

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Angela Croitoru

Foto: Salvamont Neamț și ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora