Accident cu victimă în Roman

Accident cu victimă în RomanÎn dimineața zilei de 28 februarie, a avut loc un eveniment rutier în municipiul Roman, care s-a soldat cu rănirea unui bărbat în vârstă de 76 de ani. Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, accidentul s-a petrecut în jurul orei 10:00 pe Bulevardul Republicii, în apropierea Liceului Vasile Sav.

O femeie de 60 de ani din Roman, se afla la volanul mașinii când a surprins și accidentat un bărbat care traversa strada pe trecerea de pietoni, dar pe bicicletă.

În urma impactului, victima a suferit răni și a necesitat asistență medicală de urgență fiind transportată la spital.

Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Din cauza leziunilor suferite, biciclistul nu a putut fi testat.

Polițiștii continuă investigațiile sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(Denisa Popa)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora