Inspectorii de muncă au descins în service-urile auto

Funcționarii din cadrul ITM Neamț au avut o acțiune de control în care au urmărit activitatea firmelor care au ca obiect de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor. Verificările au avut loc în perioada 18-26 ianuarie și au vizat 39 de agenți economici de profil. „Pentru încălcarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,  inspectorii de muncă au aplicat 36 sancţiuni contravenţionale din care 5 amenzi în cuantum de 17.500 lei şi 31 avertismente. Au fost dispuse 36 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate”, conform ITM Neamț.

Inspectorii de muncă au descins în service-urile autoCele mai multe nereguli găsite în teren se refereau la faptul că unele service-uri nu erau dotate cu truse sanitare și nu erau desemnați lucrători care să asigure primul ajutor. Alții nu realizaseră semnalizarea corespunzătoare în muncă în zona unde se efectuau lucrări mecanice, ori nu s-a putut face dovada instruirii lucrătorilor din punct de vedre al sănătății și securității în muncă. În vopsitorii nu era marcată și întreținută calea de acces și de circulație în hală, astfel încât în timpul lucrărilor să nu fie puși în pericol lucrătorii din apropiere. În alt caz nu era verificată instalația electrică și instalația de legare la pământ sau lipseau echipamente tehnice conforme.

Obiectivele acțiunii au constat în diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă; eliminarea neconformităților constatate. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Neamț – 2 tinere transportate la spital în urma unui accident

Un accident produs în această după amiază, 27 aprilie...

Percheziții în Neamț în cadrul Operațiunii Jupiter

Acțiunea derulată la nivel național pe 27 aprilie de...

Armă din Al Doilea Război Mondial descoperită într-o pădure din Neamț

O intervenție pirotehnică a avut loc duminică, 26 aprilie,...

Alege un medic ORL în Suceava la Hereditas pentru un diagnostic și un tratament adaptate nevoilor tale!

Clinica Hereditas din Ipotești funcționează ca policlinică privată multidisciplinară,...

Elanul revine în România după 200 de ani. Moment istoric în Parcul Natural Vânători Neamț

Revenirea elanului în pădurile României devine realitate, după mai...

Cum ne protejăm anvelopele în timpul sezonului estival

Vara este anotimpul în care mașinile sunt solicitate mai...