Începe simularea pentru Evaluarea Națională: profesorii vor corecta lucrări scanate, nu în format fizic

Simularea examenului de evaluare națională, care începe astăzi, 5 februarie, aduce noutăți în desfășurarea testării și corectarea lucrărilor. Examenul va fi computerizat, iar tezele elevilor vor fi scanate, încărcate într-o platformă, de unde vor ajunge la profesorii care vor corecta.

Lucrările elevilor vor fi scanate și transmise într-o platformă, în sala de curs, sub privirile elevilor, deci evaluarea va fi computerizat. Acestea merg în centrul stabilit de către Ministerul Educației, și în mod aleatoriu vor fi preluate de profesorii evaluatori din alt județ, fără a se ști însă de cine vor fi preluate. Noutatea este că profesorii nu vor avea lucrările fizic, ci scanate. Un cadru didactic evaluator va prelua, de regulă, 50 de lucrări, iar o teză e va fi evaluată de către doi profesori”, a declarat Florentina Luca Moise, inspector școlar general în cadrul ISJ Neamț.

Dacă există discrepanțe la notare, lucrarea respectivă va fi reevaluată de alți doi profesori, acest lucru fiind generat în mod automat de platforma electronică.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

10 idei de outfituri de vară cu rochii albe

Vara simplifică garderoba. Vrei piese ușor de combinat, care arată bine în poze și rezistă la temperaturi ridicate. Rochiile albe rămân printre cele mai căutate opțiuni pentru outfituri de vară, pentru că le adaptezi rapid la orice plan: birou relaxat, vacanță, festival sau petrecere.

Vacanțe tot mai dese în învățământul preuniversitar. Sărbătorile ce reduc săptămâna de școală la… trei zile!

O situație interesantă în învățământul preuniversitar, unde săptămâna 1-5...

10 idei de outfituri de vară cu rochii albe

Vara simplifică garderoba. Vrei piese ușor de combinat, care arată bine în poze și rezistă la temperaturi ridicate. Rochiile albe rămân printre cele mai căutate opțiuni pentru outfituri de vară, pentru că le adaptezi rapid la orice plan: birou relaxat, vacanță, festival sau petrecere.

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Bacău și Suceava

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 4 iunie,...