Șoferii cu permis pentru categoria B vor putea urca pe motor

Conducătorii auto cu permis categoria B vor putea conduce și motociclete cu o capacitate cilindrică de cel mult 125 de centimetri cubi. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților și mai este nevoie doar ca președintele Klaus Iohannis să promulge normele. Șoferii vor putea ieși în trafic cu motorul doar în anumite condiții. Trebuie să aibă cel puțin 24 de ani împliniți, minim doi ani de experiență la volan și să fi absolvit un curs de pregătire practică la o școală de profil de minim 10 ore. Dacă îndeplinesc toate aceste condiții, conducătorii auto se pot plimba cu motociclete de cel mult 125 de cm cubi, cu puterea maximă de 11 kW și un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg.

Șoferii cu permis pentru categoria B vor putea urca pe motor„Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile și pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiția ca deținătorii permiselor să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniți, o experiență de cel puțin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B și fac dovada, printr-o adeverință, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 10 ore în acest sens în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule. Adeverința obținută se înscrie în Registrul național al cursanților gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informația deținerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări în vederea introducerii mențiunilor corespunzătoare în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate”, se arată în proiectul de lege. (G.S.; FOTO: autovit.ro)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...

S.C. COMFORMEDIS S.R.L. anunță finalizarea proiectului „Evoluție pas cu pas”, Cod SMIS: 311967

SC COMFORMEDIS SRL, CUI RO27651973, anunță că în luna...