A vrut să se încălzească și a incendiat trei TIR-uri

Șoferul unui autocamion a folosit un aparat de încălzit în interiorul cabinei, acesta s-a supraîncălzit și a luat foc. S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă,1 – 2 decembrie, pe o stradă din Roman unde TIR-ul era parcat în imediata apropiere a altor două autocamione. Incendiul produs a cuprins toate cele trei TIR-uri, avariindu-le grav.

“La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Roman.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la două autocamioane cu posibilitatea propagării la al treilea.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars: un autocamioan în proporție de 80% (cabină și semiremorcă), cabina celui de-al doilea autocamion și rezervorul, anvelopele și instalația electrică de la a cel de-al treilea autocamion. S-au deteriorat și remorcile celor două autocamioane.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic cauzat de un aparat de încălzire locală supraîncălzit”, precizează căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Din fericire, nu au fost victime.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora