Două persoane au fost rănite, ieri după amiază, în jurul orei 15.40, în Târgu Neamț, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, la o trecere de nivel cu calea ferată. Autoturismul condus de Maria A., de 33 de ani, din localitate, a fost spulberat de trenul personal, care circula pe ruta Târgu Neamț-Pașcani. Polițiștii au stabilit că principala cauză a accidentului a fost neatenția conducătoarei auto. „La o trecere de nivel cu calea ferată, neprevăzută cu bariere, ci doar cu semne de circulație, conducătoarea auto nu a respectat semnificația indicatorului Oprire, iar mașina pe care o conducea a fost lovită în plin de trenul personal Târgu Neamț-Pașcani. Şoferița a fost rănită grav și transportată la Spitalul Județean Neamț, iar Lucreția I. (74 de ani), pasageră în autoturism, a fost rănită ușor, fiind transportată la Spitalul Târgu Neamț”, a precizat subinspectorul de poliție Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Este posibil ca, pe lângă neatenţia şoferiţei, de vină să fi fost şi vizibilitate slabă în zonă, din cauza unor copaci. Medicii de la UPU Piatra Neamţ au constatat că şoferiţa a suferit traumatism toracic şi traumatism cranian la ochiul drept. Cadrele medicale au afirmat că se află în afara pericolului, dar ar putea fi transferată la o clinică din Iaşi, întrucât problema de la ochi nu poate fi rezolvată prin operaţie la SJ Neamţ. (A.S.; M.T.; C.T.S.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



