Știre actualizată. Cu proiectilul în portbagaj, la Poliție

Știre actualizată. Cu proiectilul în portbagaj, la Poliție

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Actualizare. Proiectilul a fost ridicat de către reprezentanții ISU Neamț, traficul rutier și pietonal fiind redeschis. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea  infracțiunii prevăzute de articolul 346 Cod penal, iar conform normelor legale în vigoare bărbatul riscă până la 7 ani de închisoare. „Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani”, este prevăzut în Codul penal. FOTO Poliția Neamț

Un bărbat de 41 a băgat în sperieți ofițerul de serviciu de la Poliția Roman, după ce s-a prezentat la unitate și a susținut că a adus un proiectil. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns pentru că, deși pare un banc, s-a întâmplat în realitate, pe 23 iulie.

În jurul orei 16.00, la sediul Poliției municipiului Roman s-a prezentat un bărbat de 41 de ani care a precizat că ar fi găsit în pădure un proiectil. Acesta a menționat faptul că proiectilul se află depozitat în mașina sa, parcată în fata Poliției municipiului Roman”, a declarat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Poliției Neamț.

Oamenii legii au luat măsuri de restricționare a traficului rutier și pietonal în zonă, fiind solicitată intervenția reprezentanților ISU Neamț. Urmează ca pirotehniștii să stabilească ce fel de muniție a adus bărbatul și dacă exista sau nu pericol de explozie. Prin pădurile din județul Neamț sunt tot felul de muniții rămase neexplodate din cele două conflagrații mondiale. În nenumărate rânduri ISU Neamț a atras atenția asupra faptului că oricine găsește astfel de proiectile trebuie să anunțe la numărul unic de urgență 112 fără a mișca sau manipula elementele periculoase. FOTO Poliția Neamț

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Botoșani. Tragedie în comuna Ripiceni – un bărbat a murit carbonizat

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Ripiceni,...