Percheziții DIICOT în Neamț într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Procurorii DIICOT Bacău au dispus marți, 11 aprilie, reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Acesta este suspectat că aducea din străinătate droguri de mare risc pe care le comercializa consumatorilor din Neamț, Bacău și Iași. După un flagrant și percheziții acasă la suspect și la domiciliile unor consumatori din Neamț și celelalte două județe, astăzi, 12 aprilie procurorii au propus instanței arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

“Măsura a fost dispusă după ce, la aceeași dată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău au prins în flagrant inculpatul în timp ce deținea în scopul comercializării cantitatea de aproximativ 200 de grame de droguri de mare risc (amfetamină și 3-CMC).

Ulterior, în urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate două pistoale și o pușcă cu lunetă tip carabină, supuse autorizării, sumele de 3.250 de lei, 155 de euro și 50 de lire sterline, peste 70 de grame de substanță, sub formă de cristale, ce conține 3-CMC, un cântar electronic, punguțe tip zip-lock și alte obiecte folosite la porționarea, ambalarea și administrarea drogurilor.
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2023, inculpatul a introdus pe teritoriul României droguri de mare risc în scopul comercializării, consumatorilor de pe raza județelor Neamț, Bacău și Iași”,
precizează procurorii DIICOT într-un comunicat de presă de astăzi.

Angela Croitoru

FOTO: DIICOT Bacău

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Polițiști din Roman au salvat un bărbat care a încercat să își ia viața

Doi polițiști din Roman au intervenit la timp și...

Ceremonie militară de Ziua Independenței Naționale a României la Piatra Neamț

La Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial - Cimitirul...

Suceava. Minor rănit după ce o mașină a ieșit de pe carosabil

Un minor a fost rănit sâmbătă, 9 mai, după...