Accident “La caiace“: un șofer drogat a ajuns cu mașina în lac

Un accident de circulație spectaculos a avut loc marți, 7 februarie, în zona “La caiace“ din Piatra Neamț. S-a întâmplat după lăsarea întunericului, în jurul orei 19:30, când un șofer drogat a ajuns cu mașina în lac.

Accident “La caiace“: un șofer drogat a ajuns cu mașina în lac

Accident “La caiace“: un șofer drogat a ajuns cu mașina în lacDin primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că, în timp ce un conducător auto de 20 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe strada Bâtca Doamnei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând parțial cu autoturismul în albia lacului.

În urma impactului au fost doar pagube materiale, atât șoferul cât și doi pasageri aflați în autoturism autoevacuându-se. “Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Canabis“, a anunțat Poliția Neamț.

Cercetările continuă într-un dosar penal cu acuze de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. Foto: Poliția Neamț

(G. S)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...

Căutările bărbatului dispărut în Lacul Izvorul Muntelui continuă. Victima nu a fost găsită

Operațiunile de căutare a bărbatului dispărut în Lacul Izvorul...

FOTO. Suspect de trafic internațional de droguri arestat la Bacău

Un bărbat de 38 de ani a fost reținut...

Patru persoane au fost reținute după furtul unor baloți de fân

Patru persoane au fost reținute de polițiștii nemțeni, fiind...

VIDEO-FOTO. Accident la Săvinești

Un accident a avut loc în această după amiază,...