Se anunță ninsori pe final de săptămână

Meteorologii au publicat prognoza pentru perioada următoare și anunță că vremea se răcește, iar la finalul acestei săptămâni am putea avea parte de ninsori. Așa reiese din estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în Moldova, în perioada 23 ianuarie – 5 februarie.

“Vremea va fi în răcire semnificativă, astfel că regimul termic va deveni cel normal pentru această perioadă din an, în privința valorilor maxime încă din data de 24 ianuarie, iar a minimelor în special după 27 ianuarie. Astfel ziua vor fi temperaturi de -1…3 grade, iar în timpul nopților de -6…-2 grade, în medie regională. Pentru primele zile ale lunii februarie este estimată o creștere ușoară a valorilor diurne de temperatură. La începutul intervalului de referință, regimul pluviometric va fi deficitar, doar pe spații mici urmând a se semnala precipitații slabe, mixte ce vor favoriza izolat depunerile de polei. După data de 28 ianuarie, temporar vor precipitații locale, predominant sub formă de ninsoare“, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

Și la munte se răcește, temperaturile ajung la valori apropiate de normalul perioadei, cu maxime diurne de -5…0 grade și minime nocturne de -9…-5 grade. La altitudini mari, temporar va fi ger. De pe 28 ianuarie va ninge temporar în toate masivele, probabilitatea pentru precipitații menținându-se ridicată până spre finalul celor două săptămâni.

Pe 24 ianuarie, la ora 10:00, termometrele indicau 0 grade la Roman, -1 grad era la Piatra-Neamț și Târgu Neamț, iar la stația meteo de pe Ceahlău – Toaca erau -6 grade. Doar pe munte este strat de zăpadă de 12 centimetri.

(G. S.)

Autor:

Ultima ora

Botoșani. Trei case și o anexă au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu violent a izbucnit în după-amiaza zilei de...

Știre actualizată. Botoșani. Explozie și incendiu la un poligon de muniție. Două persoane rănite

Actualizare: Cei doi militari răniți grav în urma exploziei...

Minoră, cercetată penal după ce a fost prinsă cu un dispozitiv cu șocuri electrice la Zilele Orașului Roman

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului...