Peste 13 milioane de lei, pentru „Cornul, laptele şi mărul” în Neamţ

Peste 13 milioane de lei, pentru „Cornul, laptele şi mărul” în NeamţÎn cursul acestui an şcolar, judeţul Neamţ primeşte de la Guvern 13 milioane de lei pentru punerea în aplicare a programului „Cornul, laptele şi mărul”. Potrivit prevederilor legale, preşcolarii şi elevii ar trebui să primească săptămânal două porţii de fructe şi/sau legume, tot atâtea de lapte, una de produse lactate şi cinci de panificaţie.

Defalcat, din totalul finanţării de la Guvern, 2,13 milioane de lei urmează să fie folosiţi pentru distribuţia fructelor şi legumelor, 4,48 milioane de lei pentru distribuţia laptelui şi produselor lactate şi alte 4,92 milioane de lei pentru distribuţia produselor de panificaţie. La aceste sume se adaugă 1,79 milioane de lei pentru „măsurile educative” aferente procesului de distribuţie a acestor produse. Mai exact, banii ar urma să fie folosiţi pentru vizite la ferme pomicole sau producătoare de lapte, precum şi pentru organizarea de concursuri şi zile tematice legate de consumul fructelor, legumelor şi lactatelor.

Potrivit graficului propus, pe zile, lunea şcolarii vor primi un produs lactat însoţit de un corn sau baton. Pentru zilele de marţi şi miercuri, în unităţile de învăţământ se vor distribui lapte şi cornuri sau batoane, iar joia şi vinerea mere şi, după caz, biscuiţi sau covrigi.

Proiectul privind aprobarea listei cu produsele ce urmează să ajungă în şcolile nemţene va fi discutat şi supus votului în şedinţa de lucru a Consiliului Judeţean, programată să aibă loc astăzi.

Alex SÎRBU

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident mortal pe șantierul Autostrăzii Moldovei. Un muncitor UMB a căzut de pe un pasaj

Un accident de muncă mortal s-a produs marți după-amiază...

Neamț. Un bărbat de 87 de ani a avut nevoie de ajutor după ce s-a rătăcit în pădurea din Poiana Teiului

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț...

Premieră: Aplicația RO Wallet, noul portofel național, „interoperabil la nivel european”

Începând din 14 ianuarie 2027, românii își vor putea...

Suceava. Tată și fiu reținuți pentru un accident mortal la Vadu Moldovei

Un adolescent de 15 și tatăl său, în vârstă...

Neamț. Activități de prevenție și de control intensificate în septembrie

Începând din 7 septembrie, polițiștii rutieri își vor intensifica...

Operațiunea europeană SPEED ajunge în Neamț

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...