Piatra Neamț, fără șanse într-un program guvernamental epuizat în 7 minute

Piatra Neamț, fără șanse într-un program guvernamental epuizat în 7 minuteFondurile disponibile pentru Programul de Iluminat Public, derulat prin intermediul unui soft online, au fost rezervate integral în 7 minute de la lansare, anunța astăzi, 19 august, Ministerul Mediului.

Începând cu ora 10.00, primăriile înscrise în acest program au putut depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, foarte stufoasă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Prin nu se știe ce minune, zeci de primării din țară au reușit să facă acest lucru în timp record, în doar 7 minute, fondurile epuizându-se.

Primăria Piatra-Neamț nu a reușit să încarce întreaga documentație necesară, iar primarul Andrei Carabelea a precizat: „Am nimerit în minutul șapte!”.

City-managerul Vlad Moscalu a adăugat că proiectul a fost foarte minuțios și matur întocmit: „Am pregătit tot ceea ce înseamnă semnătură digital pentru documente și în cursul zilei de astăzi trebuiau doart încărcate. Nu înțelegem, fizic, cum s-a putut încărca o astfel de aplicație care are niște pași, în care trebuie să deschizi aplicația, să te înregistrezi, trebuie să urci acele documente, document cu document? Cum au reușit să facă acest lucru în 7 minute? Nu am reușit, avem print-screen, sincer nu avem această explicație tehnică cum au putut unii să încarce o astfel de aplicație, cu atât de mulți pași, într-un timp atât de scurt. Cu siguranță vom trimite și noi niște adrese pentru că ceva nu este în regulă!”.

Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale organizate de la nivel de comună, oraș sau municipiu care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătățirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie și, implicit, factura publică.

Bugetul alocat sesiunii de finanțare este de 500.000.000 lei.

Finanțarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.

Ca municipiu de rang II, Piatra-Neamț ar fi putut beneficia de o finanțare de maximum 5.000.000 lei.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...