Accident grav la Horia: o mamă și doi copii răniți

Sâmbătă, 2 iulie, în jurul orei 5:00, pe Drumul Național 2, în Horia, a avut loc o coliziune între două autoturisme conduse de femei din județul Suceava.

Accident grav la Horia: o mamă și doi copii răniți„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie, în vârstă de 52 de ani, din județul Suceava, conducea un autoturism, în localitatea Horia, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, ce circula din sensul opus, condus de o femeie, de 42 de ani, din județul Suceava. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii de 42 de ani și a altor doi minori, de 8 și 13 ani, pasageri în același autoturism”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Nici una dintre șoferițe nu consumase alcool. Ancheta în dosarul penal pentru vătămare corporală din culpă urmează să stabilească cu exactitate cauza producerii acestui accident.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț a organizat o ceremonie militară dedicată...

Când se achită pensiile în luna lui Florar

Pensionarii care au ales să primească drepturile bănești prin...

Premieră. Executanți de lucrări pe drumurile publice, sancționați de polițiști

Verificările efectuate de polițiștii din municipiul Botoșani în cazul...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...