Dotări noi la Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamț

Un modern și performant laborator de protecția mediului – chimie a fost inaugurat astăzi, 3 mai, la Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamț.

Spațiul este dotat conform normelor în vigoare, cu instalație de apă, mese de lucru pentru 24 de elevi, tablă interactivă IWB V8, laptop, stație meteo WSX 300 (stație de bază multisenzor 7 în 1) și truse didactice pentru partea experimentală a orelor. Laboratorul a fost realizat prin sponsorizarea de circa 7.000 euro oferită de firma Dinamic 92 și a fost prezentat în cadrul cercului județean de chimie desfășurat astăzi la Colegiul Tehnic Forestier.

Pe parcursul anului școlar 2021-2022 la Colegiul Tehnic Forestier au fost aduse dotări pentru creșterea calității pregătirii elevilor din învățământul tehnologic. Astfel, în luna ianuarie a acestui an a fost achiziționat automobilul Dacia Logan seria 2022, cu sprijinul Consiliului Local Piatra-Neamț, valoarea investiției fiind de 12.000 de euro. Autovehiculul este necesar activității școlii de șoferi de la această unitate școlară, pentru ore de conducere categoria B.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Furtunile au făcut ravagii în Botoșani și Suceava. Case și gospodării au fost inundate

Efectele codului roșu de furtuni emis pentru județele Botoșani...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Iași. Fals preot arestat pentru agresiune sexuală

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...