Victimă în comă preluată cu elicopterul SMURD după un grav accident

Victimă în comă preluată cu elicopterul SMURD după un grav accidentAstăzi, 5 ianuarie, în jurul orei 15,00, pe Drumul European 583, lângă satul Sârca, comuna Bălțați din județul Iași, a avut loc un grav accident de circulație. Șoferul unui taxi a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe șosea. Clientul său, aflat pe locul din spate, a ajuns în stare gravă la spital.

„Șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat într-un capăt de pod, iar ulterior s-ar fi răstunat pe partea carosbilă. În urma accidentului a rezultat o victimă, un pasager din autoturism care este inconștient. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a întregii situații de fapt”, a precizat Ioana Bâlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Un elicopter SMURD a preluat bărbatul aflat în comă și l-a transportat de urgență la spital.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț Minoră dată dispărută. Poliția cere sprijinul populației

Polițiștii din Neamț desfășoară căutări pentru găsirea unei adolescente...

Autostrada A8, contract de supervizare atribuit pentru sectorul Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit, la finalul...

487 de elevi și studenți din Regiunea de Nord-Est primesc bon valoric pentru calculator

Lista oficială a elevilor și studenților, pe județe, care...