Coliziune frontală după ce un autoturism a pătruns pe contrasens

Neatenția la volan face, în continuare, victime. Aseară, 31 octombrie, în jurul orei 19,30, un autoturism a pătruns pe contrasens, în municipiul Rădăuți, spre Volovăț, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula regulamentar.

Un pasager din primul autorism a suferit ușoare leziuni, iar cele două mașini au fost avariate.

Pompierii suceveni au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate, pentru ca circulația să fie reluată în siguranță. Paramedicii SMURD au acordat îngrijrii victimei.

Polițiștii rutieri au verificat documentele șoferilor și i-au testat cu alcooltestul, rezultatele fiind negative.

Angela Croitoru

Sursă foto: ISU Suceava

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora