Elevii ar putea avea o lungă vacanță de Paști

Elevii ar putea avea o lungă vacanță de PaștiPerioada aceasta încordată din perspectivă epidemiologică pare să impună măsuri excepționale. Deși nu pot fi introduse reguli noi în timpul anului școlar, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat astăzi, 23 martie, că ia în calcul cumularea celor două vacanțe de Paști într-una singură. „Observând evoluţia epidemiologică din ce în ce mai gravă, corelată cu starea sistemului sanitar, luăm în considerare – şi vom anunţa acest lucru – extinderea perioadei vacanţei de primăvară în aşa fel încât avantajele să fie următoarele: să includă şi sărbătorile pascale catolice şi sărbătorile pascale ortodoxe; să permită o micşorare a mobilităţii pe perioada lunii aprilie, care se anunţă ca fiind cea mai dificilă; să permită organizarea examenului de bacalaureat la aceleaşi date chiar dacă vom fi nevoiţi, ca anul trecut, să echivalăm competenţele şi să organizăm proba de competenţe digitale după bacalaureat. Al patrulea avantaj – să permită încheierea simulărilor pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională până pe 31 martie, deci să rămână deschise până la 1 aprilie, având avantajul că putem derula toate simulările – clasa a VIII-a , clasa a XII-a, clasa a XIII-a. Se susţin la datele planificate evaluările pentru clasa a IV-a şi a VI-a”, a declarat ministrul Educației la dezbaterea organizată astăzi de Senat pe tema finanţării învăţământului superior.

Sorin Cîmpeanu a adus în discuție și dezavantajele unei vacanțe lungi înaintea examenelor naționale: „Bacalaureatul rămâne pe loc, Evaluarea Naţională ar urma să se organizeze după Bacalaureat, admiterea în liceu tot după Bacalaureat şi mai avem evaluarea la clasa a II-a, care era programată în luna aprilie – începea pe 20 aprilie – să fie mutată în luna mai. Deci punând în balanţă avantajele, în primul rând micşorarea mobilităţii, am încercat să găsim soluţia optimă de echilibru pentru a pierde cât mai puţin”.

Care va fi formula exactă, având în vedere că Paștile catolic este pe 4 aprilie și Paștile ortodox este pe 2 mai, rămâne de văzut. Urmează ca situația să fie reglementată printr-un ordin de ministru care să fie adoptat în mai puțin de două săptămâni.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...