Surse: Noi restricții pentru români de la 1 august

Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat astăzi, 28 iulie, ce noi restricții are în vedere Guvernul, care ar putea fi introduse începând cu data de 1 august. În dezbatere se află limitarea programului cluburilor și teraselor în unele zone precum și obligativitatea purtării măștilor în spații deschise aglomerate.

„Singurele discuții sunt legate de limitarea programului la cluburi și terase, dar numai în anumite zone unde e gradul de răspândire mai mare. Deci nu la nivel național.

De asemenea, e discuția legată de posibilitatea introducerii obligativității purtării măștilor în spații deschide aglomerate, unde nu se poate păstra distanța de protecție”, a explicat Ludovic Orban.

Premierul a anunțat că specialiștii au formulat o serie de recomandări și propuneri de care se va ține cont. Măsurile vor fi stabilite într-o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență de marți, 28 iulie, și reglementate într-o ședință de Guvern care ar urma să aibă loc o zi mai târziu.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...