Conflictul care există între doi vecini, din comuna Moldoveni, s-a încheiat sângeros sâmbătă dimineața, 25 ianuarie. Pentru că nu reușesc să cadă de acord ai cui sunt niște copaci de pe o bucată de pământ, cei doi s-au întâlnit sâmbătă, la hat și iar s-au luat la ceartă. Unul voia să taie copacii, celălalt susținea că n-are voie. Din ceartă, s-a ajuns rapid la violență, iar cel mai tânăr și-a tăiat vecinul cu drujba. Un echipaj de ambulanță a venit la solicitare și l-a preluat pe rănit, cu plăgi tăiate la mâini, iar după ce l-a dus la CPU Roman, a fost transferat la clinica de Chirurgie plastică de la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași. Polițiștii care au făcut cercetările l-au prins pe suspect și l-au audiat. În urma concluziei medicilor legiști, care au stabilit că leziunile produse victimei i-au pus viața în pericol, cauza a fost preluată de Parchetul Neamț. Ieri, suspectul a fost dus la instanță cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă de omor. Ciprian Vasile Porcescu (43 de ani) a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, conform sentinței Tribunalului Neamț: „dispune arestarea preventivă a inculpatului P.C.V., pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art.32 Cod penal raportat la art. 188 al. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 26.01.2020 şi până la data de 24.02.2020, inclusiv”. Nemulțumit, inculpatul a contestat imediat decizia, așa că urmează să explice magistraților de la Curtea de Apel Bacău cum a trebuit el să se apere, tăindu-și vecinul cu drujba. (C.I.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



