Pompieri chemați prin 112 să oprească un robinet

Un bărbat din Roman a sunat la 112, în seara de 20 august, și a alertat pompierii să intervină fiindcă o vecină nu răspunde la ușă. După apelul înregistrat la ora 21.25, la adresa de pe str. Mihai Viteazu furnizată în dispeceratul ISU-Ambulanță, s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenție și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț. Pompieri chemați prin 112 să oprească un robinet După ce au intrat pe geam în locuința de la primul etaj, militarii au constatat că, de fapt, locatarii aveau nevoie de cineva care să poată opri un robinet, în lipsa proprietarei. „Pompierii au pătruns în garsoniera situată la primul etaj al unui bloc de locuințe de pe strada Mihai Viteazul, prin forțarea unei ferestre. În garsonieră nu a fost gasită nici o persoană. Imobilul era inundat cu apă, proprietara uitând un robinet deschis. Apelantul a spus că este posibil ca femeia să fie căzută în casă”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Între a exagera la 112 pentru ca ambulanța sau pompierii să vină mai repede sau dintr-un ciudat „chef de glumă”, cei care procedează așa trebuie să se gândească și la cei care, chiar în acel timp, au nevoie vitală de prezența salvatorilor. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Neamț Afaceri oneroase cu lemn. Două TIR-uri au fost sechestrate de anchetatori

În domeniul exploatării lemnului unii dintre cei implicați își...

VIDEO-FOTO. Maestrul Florin Piersic primește o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

Evenimentul zilei la Piatra Fest 2026: maestrul Florin Piersic...

Neamț O casă din Pipirig a ars în totalitate. Agoniseala de-o viață s-a transformat în scrum

Un scurtcircuit electric cauzat de un conductor electric defect...