A IV-a ediţie a Taberei de artă fotografică „Căutându-l pe Eminescu”

A IV-a ediţie a Taberei de artă fotografică "Căutându-l pe Eminescu"Fotografi din mai multe județe ale țării sunt invitaţi, în perioada 25-28 iulie, la Ipotești (Botoşani), la tabăra de artă fotografică „Căutându-l pe Eminescu”. Manifestarea este organizată de Memorialul Ipotești-Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, în parteneriat cu Fundația Judeteană Pentru Tineret Botoșani.

„Scopul atelierelor, care au tema «Căutându-l pe Eminescu», este de a acumula un material fotografic inspirat din viața și opera lui Mihai Eminescu, având ca principală sursă de explorare fotografică satul Ipotești și alte locuri de care se leagă numele Eminescu, locuri reflectate în opera sa. Ateliere de fotografie vor fi coordonate de Marius Cinteză, fotograf profesionist. La ediția din acest an și-au anunțat participarea fotografi din Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui”, precizează organizatorii.

Cele mai inspirate fotografii se vor regăsi într-un catalog al ediției şi într-o expoziție itinerantă organizată la Memorialul Ipotești și la cluburile foto participante la proiect. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Două persoane au ajuns la spital după un accident între două mașini

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Furtunile au făcut ravagii în Botoșani și Suceava. Case și gospodării au fost inundate

Efectele codului roșu de furtuni emis pentru județele Botoșani...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Neamț. Accident la Adjudeni – polițiștii au găsit un adolescent la volan

Un accident de circulație soldat, din fericire, doar cu...

Știre actualizată. Atenționare cod galben de furtuni și vijelii în Moldova

Actualizare Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și pe...

Iași. Fals preot arestat pentru agresiune sexuală

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...