Foto și actualizare. Patru morți într-un accident cumplit în Bistricioara- Ceahlău

Foto și actualizare. Patru morți într-un accident cumplit în Bistricioara- CeahlăuActualizare. Toți cei patru tineri erau din satul Bistricioara, trei aveau 20 de ani și unul 18.

În jurul ori 4,00, pe raza comunei Ceahlău, în Bistricioara, un autoturism a intrat sub un TIR care staționa. Toate cele patru persoane, tineri între 18-20 de ani au rămas încarcerate și în momentul în care au fost scoși dintre resturile mașinii, erau deja morți. ÎN TIR nu era nici o persoană.

Foto și actualizare. Patru morți într-un accident cumplit în Bistricioara- CeahlăuLa locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, plus două ambulamțe de la Serviciul de Ambulanță Neamț.

Vom reveni cu amănunte.

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Puternic incendiu în localitatea Brusturoasa – traficul rutier este blocat

Militarii din cadrul ISU Bacău intervin pe 26 aprilie...

Intervenție Salvamont în Cheile Bicazului

Actualizare. Prin apel la 112, în jurul orei 16:00, ISU...

Peste 7.000 de consumatori din Neamț nu au curent electric în urma rafalelor de vânt puternic

Vântul puternic de astăzi, 26 aprilie, a cauzt probleme...

Neamț. Peste 250.000 de țigarete de contrabandă găsite în urma unor percheziții

Poliția Neamț a efectuat sâmbătă, 25 aprilie, 4 percheziții...

VIDEO. Incendiu la un depozit de gunoi din județul Iași

Actualizare: A fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru populația...