Copiii și persoanele cu nevoi speciale vor fi investigați la noul aparat radiologic de la Spitalul Neamț

Un nou aparat radiologic va fi dat în funcțiune, de săptămâna viitoare, la Spitalul Județean de Urgențe (SJU) Neamț. Este vorba despre echipamentul Opera T90cex, achiziționat în 2015 în proiectul de reabilitare, modernizare și dotare a secției Pediatrie. Aparatul este deja montat, astfel că, după mai bine de un an, în cadrul laboratorului sunt funcționale, din nou, 4 aparate radiologice. Noul aparat radiologic are un avantaj important: permite investigarea persoanelor cu nevoi speciale, așa cum sunt nu doar cei cu probleme locomotorii.

„Am obținut autorizația de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare și, de săptămâna viitoare, aparatul radiologic va funcționa. Personalul medical va începe de luni instruirea pentru deservirea aparatului. Este un aparat radiologic pentru investigații tip clasic și convențional, care asigură investigații inclusiv pentru pacienți cu nevoi speciale. Deservește în primul rând UPU, va funcționa non-stop, aici vor fi investigați și copiii care constituie urgențe medicale, fiindcă activitatea în laboratorul imagistic al secției Pediatrie este suspendată, până la finalizarea proiectului de reabilitare. Aparatul este foarte bun, are tehnologia anului 2015, care este cea mai nouă în domeniul imagistic clasic și convențional. Acum, în laboratorul imagistic al spitalului sunt patru aparate, toate funcționale, toate deservesc urgențele, în primul rând și pavilioanele spitalului”, a declarat fizicianul Zizi Burghelea, responsabil cu securitatea radiologică în spital. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora