ACTUALIZARE Doi băieței opăriți, unul a fost dus la Iași

ACTUALIZARE Doi băieței opăriți, unul a fost dus la IașiACTUALIZARE: Copilul din Moreni a fost transferat la Iași, de la Roman, în mai puțin de jumătate de oră, din cauza arsurilor grave. „Medicul din CPU a stabilit că băiatul, în vârstă de 1 an și 10 luni, suferise arsuri de gradul II-III pe coapsa piciorului drept și s-a decis transferul la clinica din Iași. La ora 13.27 a fost adus cu ambulanța la spital, la ora 13.50 a plecat cu ambulanța la Iași”, a declarat Andreea Trifan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Băiețelul se opărise cu ciorbă, potrivit celor declarate la spital de mamă. (C.I.)

*******

ŞTIRE INIŢIALĂ: Doi băieței, ambii în vârstă de 2 ani, au fost transportați la spitale, în week-end, după ce s-au opărit cu apă clocotită, acasă. Ambulanța a fost solicitată prima dată vineri, 3 mai, la Moreni, comuna Văleni. Un echipaj cu medic de la Substația Roman a preluat copilul, cu arsură de gradul II pe tot piciorul drept și l-a transportat mai întâi la CPU Roman, de unde ulterior a fost transferat cu ambulanța la Spitalul de copii „Sfânta Maria” Iași, potrivit asistentei șefe Luminița Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț. Sâmbătă, 4 mai, tot un băiețel de 2 ani, dar din comuna Grințieș, s-a opărit cu lichid fierbinte pe mână și pe abdomen. Cu arsuri de gradul II, copilul a fost transportat și predat la CPU al Spitalului Orășenesc Bicaz, potrivit aceleiași surse. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Adolescenți reținuți după ce au forțat intrarea într-o cabană și au plecat cu mai multe bunuri

Doi adolescenți din comuna Păstrăveni, au fost reținuți de...

Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Traficul este blocat în localitatea Girov, județul Neamț, în...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...

Carantină națională pentru oi și capre, timp de 30 de zile. ANSVSA a declanșat măsuri urgente din cauza Pestei Micilor Rumegătoare

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA)...