Actualizare: cei 4 medici ortopezi duşi la Tribunal, arestați preventiv

Actualizare: cei patru medici au fost arestaâi astăzi, prin decizia unui complet de la tribunalul Neamț.

Din cei 5 medici, reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, 4 au fost duşi deja la Tribunalul Neamţ, în această după-amiază (6 martie), cu propunerea de arestare preventivă. Este vorba despre Florică Guțu, Constantin Nanu, Grigore Berea și Gheorghe Borș. Doctorul Ghenadie BucătaruActualizare: cei 4 medici ortopezi duşi la Tribunal, arestați preventiv este singurul care se pare că va fi plasat direct sub control judiciar de către procurorul de caz. El are cele mai puţine fapte de luare de mită, comparativ cu colegii săi.

În cursul serii se va şti decizia instanţei, iar în cazul în care vor fi emise mandate de arestare, medicii vor fi duşi în Arestul Poliţiei Neamţ, unde, de altfel, şi-au petrecut şi noaptea trecută.

Înainte de a fi ridicaţi şi duşi la audieri, medicii ortopezi au fost monitorizaţi din luna noiembrie a anului trecut. Unii dintre ei au câteva zeci de fapte de luare de mită de la pacienţi în acest interval. De altfel, în timpul percheziţiilor au fost ridicate sume impresionante de bani, de ordinul sutelor de mii de lei noi. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...

Neamț. Trei persoane, printre care o minoră, rănite într-un accident pe DN17B

În seara zilei de duminică, 30 august, s-a produs...

Neamț. Pieton sub influența alcoolului, accidentat de o trotinetă, în comuna Săvinești

Un accident rutier s-a produs pe strada Transformatorului, din...

Percheziții în Regiunea Nord-Est – au fost confiscate 14 milioane de țigări

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...

FOTO. Suceava. Ceremonie Militară de reînhumare a boierului Luca Arbore

Numele Hatmanului Luca Arbore este cunoscut atât iubitorilor de...

Calendarul plății pensiilor pentru luna septembrie

Pensionarii nemțeni care au optat pentru plata drepturilor bănești...