Șase șoferi au dat șpagă polițiștilor și au ”cerut” 10 luni și 20 de zile de închisoare

Șase șoferi au dat șpagă polițiștilor și au ”cerut” 10 luni și 20 de zile de închisoareȘase șoferi au fost trimiși în judecată, în ziua de 4 decembrie, pentru că au mituit 2 agenți de poliție rutieră, iar aceștia i-au ”turnat”. Toți au recunoscut că au dat bani polițiștilor ca să nu fie amendați pentru diverse abateri și au fost de acord să primească aceeași pedeapsă: 10 luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendare. Amănunte aici.

Toate faptele sunt din acest an. Primul pe lista inculpaților este Ambrus Laszlo care a dat 100 de euro unui polițist care l-a oprit la Tașca, în ziua de 3 mai, și voia să-l amendeze pentru depășirea vitezei și pentru faptul că nu purta centură. Se pare că șoferii știau că prețul corect pentru a scăpa nesancționați este de 100 de euro, pentru că și un alt inculpat (Baranka Gabor) a promis aceeași sumă unui agent, dar n-a apucat să-i dea niciun ban și s-a și trezit la audiere.

În ziua de 23 mai, alți doi șoferi au avut ”inițiative”: Gănescu Victor Constantin și Gavril Cătălin Gheorghe. Ei au dat câte 200 de lei aceluiași agent, care i-a oprit tot la Tașca. Ultimii doi de pe listă sunt Stoica Bogdan Constantin și Irimia Tiberiu Dan, primul ”mituind” polițistul cu 20 de euro, iar al doilea cu 300 de lei. Evident niciunul din cei 6 nu a bănuit că va ajunge inculpat într-un proces penal, pentru că cei doi polițiști și-au anunțat imediat superiorii și structura specializată anticorupție.

Acordul de recunoaștere a vinovăției implică un proces foarte scurt, la capătul căruia inculpatul primește exact pedeapsa pentru care a semnat acordul.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...

Bucurie și binecuvântare de Ziua Copilului, la biserica din satul Mănăstirea Neamț

Un frumos eveniment dedicat copiilor a fost organizat astăzi...

Un copil de 12 ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un tren din Gara Târgu-Neamț

Actualizare. Pacientul cu arsuri severe va fi transportat cu...

Iași. Grav accident în localitatea Sârca – traficul este blocat

Un grav accident de circulație a avut loc cu...