L4 Victoria Horia-Energia Pângăraţi, duelul echipelor fără „stranieri”

Victoria Horia şi Energia Pângăraţi se întâlnesc duminică, 7 octombrie, de la ora 11:00, într-un meci care, la prima vedere, pare a fi unul dezechilibrat. Oficialii „bronzului” ediţiei precedente preferă să fie prudenţi.

L4 Victoria Horia-Energia Pângăraţi, duelul echipelor fără "stranieri"„Suntem două echipe cam la fel de bune. Ca pronostic aş merge pe 1X, dar meciul va fi mai greu decât pare la prima vedere. Ei vin după 4 înfrângeri şi se vor ambiţiona. Ştiu oamenii de la echipa din Pângăraţi, sunt de caracter. Şi noi, şi ei avem numai jucători din Neamţ, fără «stranieri», astfel că meciul va fi echilibrat. Dar, trebuie să câştigăm!”, a declarat Bogdan Găucan, purtătorul de cuvânt al Victoriei Horia.

L4 Victoria Horia-Energia Pângăraţi, duelul echipelor fără "stranieri"„Deoarece acest sezon nu merge deloc aşa cum ne-am dorit, am decis să strângem rândurile, să acordăm o atenţie sporită celor care chiar vin meci de meci la echipă. De asemenea, am luat legătura cu un jurist, pentru a finaliza actele Asociaţiei Sportive şi a putea începe vânătoarea de sponsori. Dacă la Liga a IV-a nu se poate juca decât cu bani, atunci vom face rost de bani. Dacă e prea mare sărăcia în comuna Pângăraţi sau în tot judeţul Neamţ, vom coborî la anul din nou în Liga a V-a. Legat de meciul de la Horia ne propunem să luăm mai puţin de 4 goluri şi, evident, să nu ne lovim, deoarece am auzit că terenul de acolo încă lasă de dorit”, a precizat Bogdan Radu, antrenor-jucător la Energia Pângăraţi.

L4 Victoria Horia-Energia Pângăraţi, duelul echipelor fără "stranieri"
ENERGIA PÂNGĂRAŢI-VICTORIA HORIA (meci amical – august 2018)

Etapa de duminică mai programează partidele Moldova Cordun-Bradu Borca şi Speranța Răucești-Ozana Târgu Neamţ.

CLASAMENT

1SPERANŢA RĂUCEŞTI440017-412
2Bradu Borca430114-79
3Ozana Târgu Neamţ421112-87
4Victoria Horia41125-114
5Moldova Cordun410311-123
6Energia Pângăraţi40042-190

(M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Tragedie în orașul Siret – doi muncitori și-au pierdut viața

Doi muncitori de 30, respectiv 48 de ani, au...

Neamț. Minor de 13 ani, la volanul unui ATV în zona Bicaz Chei

Un ATV care circula pe DJ127A a fost oprit...

Aproape 47 de metri cubi de lemn, confiscați de polițiștii nemțeni

O acțiune desfășurată timp de trei zile în județul...