Asociaţia ANFAR D.S., un nou proiect pentru copii cu cerinţe educative speciale

Asociaţia ANFAR D.S. a derulat, în perioada mai-august 2018, proiectul „CES – Sănătate prin terapie şi dezvoltare personală”. Acesta a fost finanţat de Primăria Piatra Neamţ, în cadrul categoriei social. Beneficiari au fost 20 de copii cu cerințe educaționale speciale, care au participat la activități specifice de terapie susținute de către specialiști. Obiectivele proiectului au fost următoarele:

  1. Dezvoltarea şi implementarea unui program special de educație pentru sănătate și dezvoltare personală a 20 de copii cu cerințe educative speciale (CES) și copii care provin din familii cu situație materială precară de la Scoala Gimnaziala Nr. 5 Piatra Neamt, printr-un set de activități specializate de terapie și dezvoltare personală ce constau în: salinoterapie și dezvoltare personal, terapie logopedică şi hipoterapie (cursuri de echitație).
  2. Realizarea unui mini-ghid destinat părinților și cadrelor didactice care lucrează cu copiii din grupul țintă al proiectului. Acesta va include sugestii și direcții pentru identificarea și lucrul cu copiii cu cerințe educaționale speciale.

Rezultatele proiectului:

  • Îmbunătățirea stării de bine și a sănătătii celor 20 de copii din grupul țintă;
  • Creșterea competențelor personale și creşterea calităţii vietii celor 20 de copii din grupul ţintă;
  • Creșterea capacității de integrare socială a copiilor cu cerinţe educative  speciale (CES) și a copiilor care provin din familii cu situatie materială precară;
  • Îmbunătăţirea rezultatelor şcolare a celor 20 de copii din grupul ţintă;
  • 10 şedinte  de salinoterapie și dezvoltare personală pentru 20 de copii;
  • 21 de sedinte de logopedie pentru 3 copii;
  • 60 de sesiuni de hipoterapie prin cursuri de echitaţie pentru 10 copii;

„Activitățile din cadrul proiectului au fost realizate cu ajutorul partenerilor și sponsorilor asociației. Materialul realizat în cadrul proiectului poate fi descărcat AICI. Din luna septembrie, proiectul va fi continuat printr-o nouă finanțare de la Primăria Piatra Neamț, urmând ca, de data aceasta, activitățile să se axeze pe terapia prin artă”, a declarat psih. Sorina Vasilescu-Apostol, coordonator activități. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...