L3 Debut cu stângul pentru echipele din Neamţ * Declaraţiile antrenorilor Gabriel Rădulescu şi Valentin Stan

CSM Ceahlăul Piatra Neamţ şi CSM Roman au debutat cu înfrângeri în noul sezon al Ligii a III-a, Seria I.

L3 Debut cu stângul pentru echipele din Neamţ * Declaraţiile antrenorilor Gabriel Rădulescu şi Valentin StanLa Piatra Neamţ, echipa din localitate, nou promovată din Liga a IV-a, a fost nevoită să se recunoască înfrântă în meciul disputat sâmbătă, 25 august, pe teren propriu, contra formaţiei Metalul Buzău. Scorul a fost 0-1 (0-1), prin punctul marcat de Lungoci (`43).

L3 Debut cu stângul pentru echipele din Neamţ * Declaraţiile antrenorilor Gabriel Rădulescu şi Valentin Stan„Un meci dificil cu un adversar foarte bun. Am avut mai multe momente bune, mai ales în a doua repriză. Din păcate, lipsa omogenităţii la acest început de campionat şi-a spus cuvântul. Avem foarte mulţi jucători noi şi va mai dura până ne vom exprima la o valoare mai apropiată de cea reală. Am felicitat echipa pentru atitudine, pentru modul în care au luptat, pentru modul în care şi-au dorit. Era clar că vom avea şi emoţii şi au apărut şi greşeli din acest punct de vedere. Am avut şi câteva ocazii şi cred că echitabil ar fi fost un egal”, a precizat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al echipei CSM Ceahlăul Piatra Neamţ.

L3 Debut cu stângul pentru echipele din Neamţ * Declaraţiile antrenorilor Gabriel Rădulescu şi Valentin Stan„Din fericire am câştigat acest meci. Meciul nostru, ca şi cel al gazdelor, nu a fost unul foarte bun. Am avut momente când am părut că dominăm, au fost ultimele 20-25 de minute când adversarul ne-a dominat. Au fost faze puţine, goluri la fel de puţine, un joc urâţel! Rămâne bucuria victoriei şi cam atât”, a declarat Valentin Stan, antrenorul principal al Metalului Buzău.

O galerie foto de la meciul de la Piatra Neamţ – AICI.

Şi CSM Roman a pierdut în această primă etapă, dar într-o deplasare grea, la Bucovina Rădăuţi. Sucevenii au câştigat cu 1-0 (1-0), prin golul marcat de Coroamă (`6).

L3 Debut cu stângul pentru echipele din Neamţ * Declaraţiile antrenorilor Gabriel Rădulescu şi Valentin StanAlte rezultate: CSM Paşcani-Oţelul Galaţi 0-1 (0-1), Ştiinţa Miroslava-CSM Râmnicu Sărat 1-0 (0-0), Sănătatea Darabani-Sporting Lieşti 1-5 (0-3), Gloria Buzău-KSE Târgu Secuiesc 3-2 (2-0) şi Şomuz Fălticeni-CSM Focşani 0-1 (0-0). Partida AFC Botoşani II-Foresta Suceava a fost amânată. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț Gardistul de la Tămășeni “cazat” în Penitenciarul Bacău!

Exodul românilor peste hotare în căutarea unui trai mai...

Neamț. Percheziții pentru evaziune fiscală de 290.000 de euro cu mașini la mâna a doua

Două percheziții imobiliare au avut loc în județul Neamț...

VIDEO. Incendiu la Agapia – hală distrusă de flăcări

O hală din comuna Agapia a fost complet distrusă...