Doi bărbaţi şi 6 câini dresaţi, prinşi la trufe

Doi bărbaţi şi 6 câini dresaţi, prinşi la trufePoliţiştii de la postul comunal din Doljeşti şi pesonalul Ocolului Silvic Roman au prins doi bărbaţi care, cu ajutorul a 6 câini din rasa Lagotto Romangnolo, recoltau trufe.

“În pădurea ’’Durdura’’ din Doljeşti, pădure aflată în administrarea Ocolului Silvic Roman, au fost depistaţi doi bărbaţi din Hunedoara”, se precizează în comunicatul Poliţiei Neamţ. “Cei doi, cu vârste de 42 şi 35 de ani, recoltau trufe fără să deţină autorizaţie”.

Asupra celor doi au fost găsite 4 kg de trufe negre, care au fost confiscate şi predate lucrătorilor silvici. Culegătorii au primit şi amendă, în valoare de 2000 de lei. Cine este tentat să recolteze trufe este bine să citească mai întâi Legea171/2010 R, ca să respecte condiţiile şi, mai ales, să facă diferenţa între cantităţile permise pentru consum propriu şi cele care denota deja intenţia de comercializare.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Primăria Piatra Neamț a premiat proiecte finaliste din cadrul Proiectului NextGeneration 2026

Programul NextGeneration inițiat de Primăria Piatra Neamț, un proiect...

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter și încheie sezonul cu două trofee

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter, 2-0...

Iași. ANAF – suspiciuni de fraudă de peste 13 milioane de lei în domeniul imobiliar

În urma unei acțiuni de control în domeniul imobiliar,...