Cod de ploi abundente: portocaliu pentru Bacău, galben pentru restul Moldovei

ANM a transmis în urmă cu puțin timp o avertizare meteo Cod galben, valabilă pentru mâine, 27 iunie, începând cu ora 3 din noapte până la ora 23. Sunt vizate ”cantități de apă însemnate și manifestări de instabilitate atmosferică”.

Începând din a doua parte a nopții de marți spre miercuri (26/27 iunie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului și va cuprinde majoritatea regiunilor, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp. Îndeosebi în estul și sud-estul țării, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină”, informează meteorologii.

Pentru Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui este Cod galben, dar, pentru o bună parte a județului Bacău, s-a declarat Cod portocaliu, tot mâine, 27 iunie, între orele 9-23. ”Va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse 60-70 l/mp. Va continua să plouă în majoritatea regiunilor, până sâmbătă, 30 iunie, temporar însemnat cantitativ, îndeosebi în regiunile extracarpatice și la munte”, mai precizează ANM. (ZCH News)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora