S.C. Parking cere din nou majorarea tarifelor pentru parcările de reședință

Este pentru a doua oară de la începutul acestui an când consilierii locali, la solicitarea conducerii S.C. Parking, vor trebui să supună dezbaterii și să aprobe sau să respingă creșterea prețului pentru închirierea unui loc de parcare de reședință.

S.C. Parking cere din nou majorarea tarifelor pentru parcările de reședințăMotivarea celor de la Parking este aceeași, și anume că au crescut salariile și rata inflației. Dacă plenul Consiliului Local va fi de acord, după ședința de vineri, 22 iunie, pietrenii care doresc să-și închirieze un loc de parcare de reședință vor trebui să achite 165 de lei pe an, cu 23 de lei mai mult față de cât se achită acum. Nici locurile de parcare pentru persoanele juridice nu au fost uitate. Un loc va costa 350 de lei, față de 342 de lei cât costă în prezent. Tariful de deblocare va fi majorat la 50 de lei, iar taxa pentru ridicarea unui autoturism va fi de 300 de lei.

S.C. Parking cere din nou majorarea tarifelor pentru parcările de reședințăÎn luna aprilie același proiect de hotărâre a fost supus dezbaterii Consiliului Local Piatra Neamț însă majoritatea consilierilor i-au dat vot negativ. Deși cere aprobarea majorării tarifelor, societatea Consiliului Local care administrează locurile de parcare de reședință din oraș, Parking, nu a reușit nici până la această dată să refacă marcajele pentru toate locurile de parcare de reședință din oraș. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Rabla 2026 – startul se dă pe 20 iulie. Înscrierile au loc online

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat data la care...

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

10 persoane din azilele din Bihor, relocate la Complexul de Servicii Sociale Păstrăveni

10 persoane, din care opt bărbați și două femei,...