Proclamarea canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul la Piatra Neamţ

Protopopiatul Piatra Neamţ organizează sâmbătă, 23 iunie, proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul și Procesiunea cu Sfintele Moaşte, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul oraşului. Manifestarea se desfăşoară în colaborare cu Parohia „Sf. Ioan Domnesc” – Catedrală și în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.

Proclamarea canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul la Piatra NeamţLa eveniment vor participa cinci ierarhi: ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Albei-Iulia, împreună cu preoții și credincioșii din tot județul. Slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de  Proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul, se va desfășura începând cu ora 18:15, pe platoul Curții Domnești din Piatra Neamț.

Proclamarea canonizării Sf. Gheorghe Pelerinul la Piatra NeamţProcesiunea cu sfintele moaște, la care vor participa ierarhii, preoții și credincioșii, se va desfăşura începând cu ora 20:15, pe următorul traseu: Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” – Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Consiliul Județean Neamț – Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”. Revenirea pe platou va fi la ora 21:00. De asemenea, duminică, 24 iunie, între orele 9:00-13:00, va avea loc Sfânta Liturghie la care participă un delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pe platoul de la Biserica „Sf. Ioan Domnesc”.

În Sfântul Gheorghe Pelerinul „oamenii au recunoscut o culme a evlaviei creștine, un sfânt, un cuvios prin care lucrează și vorbește Însuși Dumnezeu, de aceea mulți s-au apropiat de el ca de un părinte care înțelege durerile altora și le poate mângâia; s-au apropiat de el ca de un mare rugător ce duce prin rugăciune stăruitoare suferințele și strâmtorările lumii la tronul milostivirii divine, de unde se revarsă apoi milă și îndurare” (Ierom. Vasile Nica). (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...