Emoții la Primăria Târgu Neamț

Emoții la Primăria Târgu NeamțConducerea executivă a Primăriei Târgu Neamț are de făcut față în ultima săptămână din luna februarie controlului tematic de la Curtea de Conturi Neamț. În ciuda speculațiilor care se fac între control și problemele pe care le are șeful Consiliului Județean Neamț, viceprimarul localității, dl. Vasile Apopei, dă o declarație liniștitoare: ”Din punctul meu de vedere, pot spune că am doar emoţii, dar nu şi stres. Probabil controlul va fi focalizat pe activitatea de anul trecut şi prima parte a acestui an, cred că pe investiţii. O să le punem la dispoziţie toate documentele pe care ni le solicită. Aceste controale sunt periodice şi au loc la toate primăriile din judeţ, nu numai la noi. Suntem deschişi la colaborare”. (V.B.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani Cal salvat după ce a căzut într-un beci adânc de peste doi metri

Un cal a fost salvat, în cursul dimineții de...

FOTO. Femeie cu traumatism la picior salvată de salvamontiști

Salvatorii montani din serviciul public al județului Bacău au...

Câte voturi primește guvernul Veștea de la parlamentarii din Neamț

Premierul Veștea pare că va avea dificultăți în a...