Un tânăr de 20 de ani a rămas fără mașină după o ”întâlnire„ cu poliția

Un tânăr de 20 de ani a rămas fără mașină după o ”întâlnire„ cu polițiaUn tânăr de 20 de ani, din Săvinești, a început anul 2018 cât se poate de prost. În ziua de 4 ianuarie, el a fost controlat de polițiștii care căutau țigări de contrabandă în Piața Haralambie din Piatra-Neamț și i-au fost găsite câteva pachete într-un rucsac. Imediat, agenții au controlat și autoturismul din care a coborât tânărul, care era staționat în zonă. În mașină au fost găsite 881 de pachete de țigări.

”Polițiștii au demarat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal”, a precizat inspecturul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Ca măsuri complementare, polițiștii au confiscat pachetele de țigări și au indisponibilizat autoturismul folosit la săvârșirea faptei”.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora