Adolescenții nu mai sunt primiți la Pediatrie

Pacienții tineri, cu vârste între 16 și 18 ani, nu mai sunt consultați în Secția pediatrie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Neamț. Decizia luată de medicul șef de secție începând cu această lună vine ca urmare a spațiului restrâns în care se desfășoară activitatea aici de mai bine de un an, iar lucrările de reabilitare a clădirii încă nu se încheie. Este a doua iarnă care „vine” peste pediatrie, mai exact peste corpul cu trei nivele în care au fost „înghesuite” saloanele din toate cele trei corpuri ale secției și deja saloanele sunt pline.

Adolescenții nu mai sunt primiți la Pediatrie„Insist ca părinții și pacienții să înțeleagă că nu există efectiv posibilitatea acordării de consultații pacienților tineri sau internării acestora, care în caz de urgență se pot adresa la Unitatea de Primire a Urgențelor, iar dacă nu este urgență să meargă mai întâi la medicul de familie, la policlinică”, spune dr. Suzana Constantinescu, medicul șef al Pediatriei.

Un anunț de la intrarea în secție clarifică situația și îndrumă pacienții spre filiera de urgență, dacă este cazul.

Noul program de vizită pe secție a fost afișat pe holul ambulatoriului, astfel încât aparținătorii să știe că au acces în saloane după-amiaza, între orele 15:00-20:00. Iar în plină epidemie de infecții respiratorii, vizitele sunt restricționate la 15 minute de persoană. Corpul de clădire în care funcționează secția este aglomerat în această perioadă și pe măsură ce se apropie iarna, va fi și mai solicitat. Astfel că măsuri s-au luat și în cazul copiilor abandonați și a celor distrofici: sunt internatetoate cazurile, iar după ce sunt „puși pe picioare”, copilașii abandonați sunt preluați de direcția de protecția copilului, pentru a fi dați în grija familiei de origine, ori instituționalizați sau în plasament.

Adolescenții nu mai sunt primiți la PediatrieCât privește pacienții tineri, inclusiv gravidele minore, aceștia sunt îndrumați să se adreseze medicilor și compartimentelor de specialitate care le pot acorda consultații, recomanda investigații și tratament sau internare. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A venit vacanța, pentru majoritatea elevilor!

Vineri, 19 iunie 2026, a fost ultima zi din...

Piatra-Neamț: Tărâmul Copiilor, o poartă deschisă spre vacanța de vară

Cei mici și părinții lor sunt invitați să se...

De maxim interes-265 de milioane de euro pentru energie verde: AFIR deschide sesiunea de finanțare

Fermierii și IMM-urile pot accesa fonduri nerambursabile pentru proiecte...