Accident cu doi morţi în Ungaria, 8 luni de închisoare la Bacău

Un tânăr de 29 de ani, din Vânători, a fost ridicat de poliţişti, în ziua de 26 mai, şi escortat la Penitenciarul Bacău, unde are de executat o pedeapsă de 8 luni de închisoare. El plăteşte, astfel, un accident mortal pe care l-a provocat în Ungaria acum 8 ani.

În fapt, prin sentinţa penală a Curţii de Apel Bacău s-a admis, în conformitate cu art. 160 raportat la art. 154 alin. 6 lit. a din Legea 302/ 2004, privind cooperarea în materie penală, recunoaşterea şi executarea în România a pedepsei aplicate persoanei condamnate, de 8 luni închisoare cu executare, de către Tribunalul Regional Nakyganisza-Ungaria, pentru săvârşirea infracţiunii de producerea unui accident rutier din neglijenţă, prevăzută de Codul penal maghiar”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. ”Se reţine că, pe data de 23.04.2009, bărbatul a circulat pe autostradă cu un autovehicul, la care era cuplată o remorcă, cu o viteză de 133- 138 km/h, şi a adormit la volan, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula în aceeaşi direcţie de mers, pe banda din dreapta. În urma impactului, un pasager din cel de-al doilea autoturism a decedat pe loc, iar altul a decedat, ulterior, la spital”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...