Candela de Înviere i-a adus moartea

Candela de Înviere i-a adus moarteaO bătrână în vârstă de 86 de ani din Oşlobeni a murit, după ce-a luat foc în noaptea de Înviere. Hainele i s-au aprins de la o candelă pe care a vrut s-o aprindă exact la miezul nopţii. Uleiul a luat foc, ea s-a speriat şi a răsturnat-o pe hainele care s-au topit şi s-au lipit de corp, astfel că arsurile suferite au fost foarte grave. Conform diagnosticului stabilit de cadrele medicale de la ambulanţă, pacienta avea „arsură gradul III-IV pe aproximativ 80% din suprafaţa corporală”. Bătrâna a fost transportată de un echipaj cu medic la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

„Nu ştiu cine a chemat ambulanţa, probabil cineva din familie, dar Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Bodeşti n-a intervenit”, a declarat primarul Marin Barna. „Din păcate, a doua zi, bătrâna a decedat”.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora