Incendiu la magazinul „Plăieșu” din Timișești

Un scurtcircuit, produs la cablul care alimenta vitrina frigorifică, a produs un incendiu la magazinul „Plăieșu”, din satul cu același nume, comuna Timișești. Pompierii s-au dus la locul intervenției, cu o autospecială, însoțiți de un voluntar din cadrul Campaniei de voluntariat „Salvator din pasiune”.

Incendiu la magazinul "Plăieșu" din Timișești„Au ars o vitrină frigorifică, circa 4 mp tavan lemn, o aerotermă, bunuri alimentare şi nealimentare, s-au degradat aproximativ 40 mp lambriu PVC”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

O femeie de 54 de ani a suferit un atac de panică, iar militarii au chemat o salvare de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. După acordarea primului ajutor, femeia, care avea hipertensiune și sindrom anxios, a fost transportată la Spitalul Târgu Neamț. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident grav pe E85 – cel puțin 4 persoane au fost rănite

Un accident grav s-a produs astăzi, 2 iunie, pe...

FOTO. 30 ani de rugby feminin în România și județul Neamț

Prima formaţie de rugby feminin înregistrată oficial în România, Rugby Club Venus RIFIL 1991,  serbează 30 de ani de la înfiinţare. Pe 1 iunie 1996, profesorul Eusebiu Popa, un antrenor dedicat acestui sport, a pus bazele clubului care pe 15 august 1996 a fost afiliat la Federaţia Română de Rugby. Un an mai târziu, era înregistrat primul meci oficial de rugby feminin la Piatra Neamţ. Și astăzi, ”Mâtzele negre”, marca înregistrată, demonstrează că acest sport înseamnă: pasiune, disciplină, respect, solidaritate, integritate, atitudine și imagine.  Din primăvara acestui an, din lotul ”Mâtzelor negre” fac parte și fete din grupa de la Rădăuți. Un nou început!

Bacău. Accident pe E85 – o persoană a fost rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Crimă în Piatra Neamț. Victima este un polițist

Actualizare: Un comunicat al IPJ Neamț confirmă că victima...

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...