Consilierii locali vor trebui să decidă dacă adoptă sau nu, în ședința ordinară a Consilului Local Piatra Neamț, de joi, 30 martie, o hotărâre privind modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare, întreţinere şi exploatare a parcărilor de reşedinţă şi a parcărilor închiriate instituţiilor publice sau private de pe domeniul public şi privat al municipiului Piatra Neamţ, propusă de SC Parking SA.
Noutățile au în vedere: blocarea roților („Potrivit prevederilor legale în vigoare, se procedează la blocarea roții autovehiculului care este staționat sau parcat neregulamentar pe domeniul public al municipiului Piatra Neamț – spații verzi, trotuare – pe locul de parcare închiriat prin contract altei persoane sau care împiedică utilizarea normală a parcării, precum și pentru locurile amenajate dar necontractate”); ridicarea autovehiculelor („La ridicarea autovehicului se va întocmi un proces verbal de către o comisie de constatare formată din împuterniciții primarului și polițiști din cadrul Poliției Locale a Municipiului Piatra Neamt. Procesul verbal va fi întocmit în prezența a doi martori, de regulă locatari ai unor blocuri din vecinătatea terenului pe care se află autovehiculul fără stăpân sau abandonat”); plata pentru recuperarea acestora după ridicare (”Dacă proprietarul sau deținătorul legal al vehicului abandonat/blocat achită suma de 200 de lei cu titlul de recuperare a autovehicului operatorului de parcare, și 20 de lei pentru fiecare zi de staționare în parcul auto, dispoziția primarului rămâne fără obiect,iar autovehiculul va fi restituit”). (Ana MOISE)


