Record național pentru pietreanca Diana Țigănașu

Record național pentru pietreanca Diana ȚigănașuMultipla campioană națională de disc și greutate Diana Țigănașu, de la CS Ceahlăul-LPS Piatra Neamț, a stabilit un nou record național în sală la greutate, la categoria junioare II. Ea a aruncat bila de 3 kilograme la distanța de 16,75 metri la prima etapă a Campionatului Național de juniori II, desfășurată pe 5 februarie, în Capitală. Vechiul record național de 16,37 metri îi aparținea colegei sale de club, Lenuța Burueană.

„Mi-am dorit din toată inima să fac un nou record național. M-am simțit foarte bine și am aruncat cu acest gând, de a bate vechiul record. De anul trecut îmi doresc să dobor această performanță care-i aparținea tocmai colegei mele, Lenuța Burueană, de pe vremea când era junioară II”.

Diana Țigănașu a fost convocată de Federația Română de Atletism, pentru a participa la proba de greutate la Campionatul Balcanic de juniori unu în sală, care va avea loc pe 12 februarie, la Istanbul, în Turcia. Din lot mai fac alți 13 sportivi.

„Sper să realizez un nou record personal, eventual să arunc peste 14,50 metri și voi încerca să mă întorc cu o medalie. Chiar dacă sunt încă junioară II nu am probleme că voi întâlni cu sportive mai mari de vârstă ca mine”, a mai spus Diana Țigănașu. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți

Un accident grav, în care au fost implicate 2...

Incendiu la o pensiune din Tarcău

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, 8 mai, la...

Reforma care taie din pix: primăriile din România, între ordonanță și „clarificări”

Reforma administrației locale promovată de Guvernul Bolojan începe să...

Accident în Piatra Neamț. O femeie și un copil de 1 an au ajuns la spital

Un accident s-a produs vineri, 8 mai, în municipiul...