Unic Piatra Neamţ, victorii cu CSU Galaţi

unic-03Voleibalistele de la Unic Piatra Neamţ au câştigat, cu 4-0 şi 3-1, cele două jocuri de verificare disputate sâmbătă şi duminică în compania nou-promovatei în Divizia A1, CSU Galaţi.

„Pentru această perioadă de pregătire în care ne aflăm s-ar fi putut şi mai bine. Aştept să participăm şi la Cupa Municipiului şi după aceea vom încerca să corectăm o parte din greşelile, pe care le facem în mod frecvent, deoarece nu mai avem prea mult timp la dispoziţie până la primul meci oficial din Cupa României, de pe 8 octombrie”, a spus profesoara Mihaela Voivod, antrenoarea echipei pietrene.

Contra CSU Galaţi, Unicul a jucat în formula: Andreica (Pintea) – Buz, Bobi, Dancu, Lăpuşneanu, Hambele şi Ciucu libero. Luni, în cadrul Cupei Municipiului Piatra Neamţ la volei, pietrencele vor da piept, de la ora 18:00, cu Medicina Târgu Mureş. În primul joc, programat de la ora 16:00 se vor înfrunta Ştiinţa Bacău şi Penicilina Iaşi. Partidele au loc în Sala Polivalentă pietreană de pe Calea Romanului. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO Elevii din Roman au dat startul concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Elevii din județul Neamț sunt implicați, în aceste zile,...

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...