Festival de Lăută la Cetatea Neamţ, ediţia a VI-a (19-22 august)

Fdl16 frontFestivalul de lăută din Cetatea Neamț, ajuns  la cea de-a VI-a ediție, debutează, vineri, 19 august, cu începere de la ora 16:00, în Sala Sfatului din Cetatea Neamț.

Manifestarea se va desfăşura, în perioada 19-22 august, având drept oaspeţi reputaţi muzicieni din România: Claudiu Lobonţ, Olivia Iancu și Costin Soare, dar și din Italia: Massimo Marchese.

“Sala Sfatului din semeața cetate de hotar așteaptă melomanii de la ceasurile 7 ale serii cu concerte de lăută și recitaluri de poezie medievală. Stihurile vremurilor de mult apuse vor prinde viață între zidurile cetății de hotar grație jupânițelor din Ordinul Mușatinilor (Ținutul Rădăuților) și domnițelor din Ordinul Basarabilor (Klausenburg)”, precizează organizatorii.

La această ediție, va debuta și Academia de Lăută, ce va fi găzduită tot de Cetatea Neamț, și care va oferi, în cele 3 zile de festival, sesiuni de cursuri de inițiere în tehnica lăutei și cunoaștere a vastului repertoriu scris pentru lăută. Cuhniile și Iatacul Domnițelor vor oferi liniștea necesară tinerilor chitariști români (elevi și studenți) ce participă la aceste cursuri ce constituie o premieră în România.

De asemenea, tot în cadrul Academiei de Lăută, luni 22 august, va fi organizat un masterclass realizat de dott. Massimo Marchese pentru muzicienii români cu nivel avansat de studiu.

Manifestarea, aflată sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Național, este organizată de Centrul Cultural Petre Țuţea, Societatea Română de Lăută, Consiliul Județean Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A venit vacanța, pentru majoritatea elevilor!

Vineri, 19 iunie 2026, a fost ultima zi din...

Piatra-Neamț: Tărâmul Copiilor, o poartă deschisă spre vacanța de vară

Cei mici și părinții lor sunt invitați să se...

De maxim interes-265 de milioane de euro pentru energie verde: AFIR deschide sesiunea de finanțare

Fermierii și IMM-urile pot accesa fonduri nerambursabile pentru proiecte...