Sărbătoarea Războienilor, finanțată cu bani de la județ

razboieni sarbatoareNoii consilieri județeni, întruniți în ședință extraordinară la finele săptămânii trecute, dar fără liberali, au aprobat finanțarea cu 20.000 de lei a Sărbătorii Războienilor, care va avea loc în zilele de 30 și 31 iulie, în satul Valea Albă. Conform expunerii de motive anexate proiectului de hotărâre, Sărbătoarea Războienilor este una dintre manifestările cu cea mai îndelungată tradiție din județul Neamț, cu peste 125 de ani. „Acest eveniment reprezintă o evocare a bătăliei de la Valea Albă, ce a avut loc pe 26 iulie 1476, când mica armată moldovenească, condusă de Ștefan cel Mare, a înfruntat atacurile armatei invadatoare a Imperiului Otoman”, este descrisă originea acestei manifestări în expunerea de motive. Comuna Războieni alocă 18.000 de lei pentru eveniment, iar cei 20.000 de lei de la bugetul județului vor fi alocați pentru „prestări servicii artistice, amenajare scenă, sonorizare, precum și pentru promovarea și publicitatea evenimentului”. Prima tranșă, de 70%, va fi alocată până pe 18 iulie, iar cea de-a doua până pe 20 august, sub condiția justificării primei tranșe. (Andreea AMARIEI; FOTO: Primăria Războieni)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...